Termeni și condiții

Ultima actualizare: 10 octombrie 2026

Acești Termeni și condiții („Termenii”) reglementează folosirea aplicației mobile și a site-ului SideAsk („Platforma”), oferite de NERGETIC IDEAS SRL, cu sediul în București, Sector 1, Bd. Ion Mihalache nr. 313E, bl. E, sc. A, et. 2, ap. 9, camera 1, CUI 38084890, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/14170/2017, email [email protected] („SideAsk”, „noi”).

Te rugăm să îi citești cu atenție. Creând un cont sau folosind Platforma, confirmi că i-ai citit și că ești de acord cu ei. Dacă nu ești de acord, nu folosi Platforma. Dacă folosești Platforma și ca helper, ți se aplică în plus Termenii pentru helperi. Prelucrarea datelor personale e descrisă în Politica de confidențialitate.

1. Definiții

  • Cerere: o nevoie publicată în Platformă de un asker (un serviciu, cumpărarea și aducerea unui produs sau o livrare), gratuită sau plătită.
  • Asker: utilizatorul care publică o cerere.
  • Helper: utilizatorul care se oferă să rezolve o cerere. Poate fi persoană fizică sau profesionist (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau societate).
  • Ofertă: propunerea helperului pentru o cerere, cu prețul la care o rezolvă.
  • Înțelegere: acordul dintre asker și helper asupra unei cereri, încheiat când askerul acceptă o ofertă.
  • Rezervare: blocarea temporară a sumei pe cardul askerului, fără încasare, până la finalizarea cererii.
  • Comision: suma reținută de SideAsk din prețul unei cereri plătite, pentru folosirea Platformei.

2. Contul tău

  • Platforma este disponibilă persoanelor de cel puțin 18 ani, cu capacitate deplină de exercițiu, pentru cereri din România.
  • Furnizezi date reale și le ții la zi. Ai un singur cont și nu îl transferi altcuiva.
  • Păstrezi confidențiale datele de autentificare. Ești responsabil pentru ce se face din contul tău; dacă bănuiești un acces neautorizat, ne anunți imediat la [email protected].
  • Crearea contului și folosirea Platformei ca asker sunt gratuite.

3. Rolul SideAsk

SideAsk pune la dispoziție Platforma prin care askerii și helperii se găsesc, se înțeleg, comunică și plătesc. Prin folosirea Platformei apar două raporturi distincte:

  1. Contractul dintre tine și SideAsk, pentru folosirea Platformei, reglementat de acești Termeni.
  2. Înțelegerea dintre asker și helper, pentru rezolvarea cererii. SideAsk nu este parte la această înțelegere, nu prestează serviciile, nu cumpără și nu vinde produsele și nu acționează ca mandatar al vreuneia dintre părți. Helperul răspunde față de asker pentru ce a convenit să facă.

SideAsk nu verifică în prealabil cererile, ofertele sau competențele helperilor și nu garantează calitatea, siguranța sau legalitatea a ceea ce oferă. Singura verificare este cea a identității helperilor care primesc plăți, făcută de Stripe, conform propriilor reguli. Ca furnizor de servicii ale societății informaționale, SideAsk răspunde pentru conținutul și acțiunile utilizatorilor doar în limitele Legii nr. 365/2002 și ale Regulamentului (UE) 2022/2065 (secțiunea 16).

4. Helper profesionist sau persoană fizică

La fiecare ofertă îți arătăm dacă helperul este profesionist (PFA, întreprindere individuală sau societate) sau persoană fizică, așa cum s-a declarat la înrolare. Este important:

  • Dacă înțelegerea este cu un profesionist, ai drepturile prevăzute de legislația privind protecția consumatorilor (de exemplu, informare, conformitate, dreptul de retragere, în condițiile secțiunii 8).
  • Dacă înțelegerea este cu o persoană fizică care nu acționează ca profesionist, drepturile prevăzute de legislația privind protecția consumatorilor nu se aplică acestei înțelegeri; se aplică regulile generale ale Codului civil. Regulile Platformei privind anularea, rambursarea și problemele (secțiunile 7 și 9) se aplică însă în ambele cazuri.

Statutul este declarat de helper, care răspunde pentru corectitudinea lui.

5. Cum funcționează o cerere

  1. Askerul publică cererea: ce are nevoie, unde și, opțional, un buget. O cerere plătită poate avea cel mult 1.000 Lei.
  2. Helperii din apropiere trimit oferte. O ofertă este valabilă 15 minute, dacă nu e retrasă înainte.
  3. Askerul acceptă o ofertă. Pentru o cerere plătită, suma este rezervată pe card în acel moment. Acceptarea încheie înțelegerea.
  4. Helperul rezolvă cererea și o marchează ca livrată sau finalizată.
  5. Askerul confirmă. Dacă nu confirmă și nu deschide o problemă în 24 de ore de la marcarea ca livrată, cererea se consideră confirmată.
  6. La confirmare, suma rezervată este încasată și ajunge la helper, minus comisionul SideAsk.

Prețul poate fi modificat după acceptare doar dacă ambele părți sunt de acord în aplicație (de exemplu, produsul costă diferit); orice diferență se rezervă sau se eliberează în consecință.

6. Plăți și comision

  • Plățile se fac numai prin Platformă, cu cardul, inclusiv Apple Pay și Google Pay, și sunt procesate de Stripe Payments Europe, Ltd. („Stripe”).
  • Plata pentru o cerere ajunge direct în contul Stripe al helperului, iar Stripe o virează în contul bancar al acestuia. SideAsk nu primește și nu păstrează banii pentru cerere; reține doar comisionul.
  • Askerul plătește prețul afișat la acceptare. Comisionul SideAsk este de 20% din prețul cererii, dar cel puțin 2 Lei, și este suportat de helper, fiind reținut din plata pe care o primește. Cererile gratuite nu au comision.
  • O cerere plătită costă cel puțin 10 Lei, ca helperul să primească ceva după comision și taxele de plată. Fac excepție cererile gratuite și cele în care helperul primește înapoi doar costul produselor cumpărate.
  • Pe extrasul de card al askerului, plata apare cu numele helperului și mențiunea SideAsk.
  • Documentele fiscale pentru prețul cererii sunt emise, unde legea o cere, de helper, conform statutului său fiscal. Pentru comision, SideAsk emite lunar factură helperilor profesioniști (prin sistemul RO e-Factura) și pune la dispoziția celorlalți helperi un extras lunar; la cerere, le emite și lor factură.
  • O rezervare neîncasată se eliberează; banca o face din nou disponibilă pe card, de obicei în câteva zile lucrătoare, conform propriilor reguli.

7. Anulare și rambursare

Înainte de orice anulare, aplicația îți arată exact cât se eliberează sau se returnează și cât primește helperul. Regulile sunt:

  • Înainte de acceptare: nu se rezervă nimic.
  • În primele 2 minute după acceptare: askerul poate renunța gratuit; suma se eliberează integral.
  • De comun acord, oricând înainte de livrare: fără penalizări, cu eliberarea integrală a sumei.
  • Askerul renunță după ce helperul a început (pregătește cererea sau un serviciu e în desfășurare): helperul primește jumătate din costul de livrare / timp, restul se eliberează.
  • Produsul a fost cumpărat sau livrarea e pe drum: anularea plătește helperului produsul și livrarea.
  • Helperul renunță sau nu se prezintă (nu confirmă prezența când i se cere): askerul primește înapoi toată suma, gratuit.
  • Askeri cu multe anulări: dacă rata ta de anulare ca asker este de cel puțin 20%, renunțarea după primele 2 minute poate costa jumătate din costul de livrare.

Rambursările după încasare se fac pe același card, din contul Stripe al helperului care a primit plata. Banii plătiți în afara Platformei nu pot fi rambursați de SideAsk.

8. Dreptul de retragere

Când înțelegerea este cu un helper profesionist, ca consumator ai, în principiu, dreptul de a te retrage în 14 zile, fără motiv, conform OUG nr. 34/2014. Totuși:

  • Cererile din SideAsk sunt executate de regulă imediat. Prin acceptarea unei oferte de la un helper profesionist, ceri începerea imediată a serviciului; după ce serviciul a fost prestat integral, pierzi dreptul de retragere (art. 16 lit. a) din OUG nr. 34/2014). Dacă te retragi înainte de finalizare, plătești partea deja prestată, conform regulilor de anulare din secțiunea 7.
  • Dreptul de retragere nu se aplică nici produselor perisabile sau realizate după specificațiile tale, nici altor cazuri prevăzute de art. 16 din OUG nr. 34/2014.
  • Când înțelegerea este cu o persoană fizică, dreptul de retragere nu se aplică (secțiunea 4).

Contractul cu SideAsk pentru folosirea Platformei este gratuit pentru asker și îl poți înceta oricând, ștergându-ți contul.

9. Probleme și contestații

  • Dacă ceva nu a mers, oricare dintre părți poate deschide o problemă din chatul cererii, cât cererea este în desfășurare și până la 7 zile după încheierea ei.
  • Cât problema este deschisă, cererea se oprește (nu poate fi marcată ca livrată, confirmată, anulată și nu i se poate schimba prețul), iar niciuna dintre părți nu poate posta sau accepta alte cereri până când problema este rezolvată sau trimisă la SideAsk.
  • Întâi o rezolvați între voi, în chat. Helperul poate returna toată suma sau o parte: înainte de încasare, partea returnată nu se mai încasează; după încasare, este rambursată pe cardul askerului din contul helperului. Ambele părți pot trimite fotografii. Cel care a deschis problema o poate marca rezolvată, iar cererea se încheie cu ce ați stabilit.
  • Dacă după o returnare nu mai răspunde nimeni timp de 48 de ore, problema se închide. Dacă nu este rezolvată în 24 de ore și nu s-a returnat nimic, trece automat la SideAsk. Oricare dintre părți o poate trimite la SideAsk mai devreme; din acel moment puteți posta și accepta din nou alte cereri.
  • SideAsk analizează problema pe baza informațiilor din Platformă (mesaje, fotografii, istoricul cererii, confirmări de prezență și locație), vă poate scrie în chat și decide, în cel mult 72 de ore de la trimitere: cât din suma rezervată se încasează și cât se eliberează sau, după încasare, dacă și cât se rambursează askerului din contul helperului. Dacă până la expirarea termenului nu avem dovezi că cererea a fost rezolvată, suma rezervată se eliberează askerului.
  • La aceeași cerere puteți rezolva între voi cel mult două probleme; a treia ajunge direct la SideAsk, fără să vă oprească alte cereri.
  • Rezervarea de pe card este valabilă doar câteva zile. Dacă o problemă este încă deschisă când rezervarea urmează să expire, se încasează partea care nu a fost returnată, ca să nu se piardă; problema continuă, iar dacă se decide altfel, banii se rambursează askerului din contul helperului.
  • SideAsk poate deschide o problemă și din proprie inițiativă (de exemplu, o cerere rămasă în desfășurare peste 24 de ore sau o reclamație primită pe altă cale); aceasta ajunge direct la SideAsk.
  • Decizia SideAsk este finală în Platformă: după ea nu se mai poate deschide o problemă la aceeași cerere. Ea privește doar banii plătiți prin Platformă și nu împiedică niciuna dintre părți să își valorifice drepturile față de cealaltă pe alte căi legale (secțiunea 18).
  • O problemă decisă de SideAsk în defavoarea unei părți contează la rata de anulare a acelei părți (secțiunea 12). O problemă rezolvată între voi nu contează.

10. Ce nu este permis

Nu poți posta, accepta sau executa cereri care încalcă legea, inclusiv:

  • droguri și alte substanțe interzise;
  • arme, muniție, articole pirotehnice fără drept de deținere;
  • medicamente care se eliberează numai cu rețetă;
  • alcool și produse din tutun către minori sau fără respectarea condițiilor legale de vânzare;
  • bunuri furate sau contrafăcute, documente false, frauda academică;
  • servicii sexuale;
  • activități care cer o autorizație pe care helperul nu o are;
  • orice altă activitate ilegală, periculoasă sau înșelătoare.

De asemenea, nu sunt permise:

  • hărțuirea, amenințarea, discriminarea sau abuzul altor utilizatori;
  • conturi false, folosirea contului altcuiva, evaluări false;
  • ocolirea Platformei: mutarea plății sau a înțelegerii în afara aplicației după ce v-ați cunoscut prin SideAsk;
  • folosirea automată a Platformei (roboți, extragerea datelor) sau încercarea de a-i afecta funcționarea ori securitatea.

Ca să te protejăm, în chat ascundem automat numerele de telefon, IBAN-urile și adresele de email; pentru un apel folosește butonul de sunat din aplicație. Banii plătiți în afara Platformei nu beneficiază de rambursare, contestație sau sprijin din partea SideAsk.

11. Semnalare și moderare

Orice persoană, inclusiv fără cont, ne poate semnala o cerere, un mesaj, o evaluare sau un utilizator pe care îl consideră ilegal sau contrar acestor Termeni: din aplicație („Raportează”) sau la [email protected], precizând conținutul, motivul și, dacă dorești, datele tale de contact. Confirmăm primirea și analizăm fiecare semnalare cu atenție și obiectivitate.

Putem lua, proporțional cu gravitatea, următoarele măsuri: eliminarea unei cereri sau a unui comentariu (cu eliberarea sumei rezervate), restricționarea unor funcții, pauza rolului de asker sau de helper, suspendarea sau închiderea contului. Utilizatorul afectat primește în aplicație o motivare: ce măsură am luat, faptele, temeiul (legea sau prevederea din Termeni) și cum o poate contesta. Contestația se trimite la [email protected], în 6 luni; o analizăm și răspundem motivat. Folosim instrumente automate doar pentru semnale (de exemplu, datele de contact ascunse în chat); deciziile de restricționare le ia o persoană.

Dacă aflăm de o infracțiune care pune în pericol viața sau siguranța cuiva, sesizăm autoritățile.

12. Evaluări, fiabilitate și ordonare

Evaluări

Evaluările pot fi lăsate doar de cei doi participanți la o cerere finalizată, o singură dată fiecare, în cel mult 7 zile de la finalizare. Fiecare evaluare devine vizibilă după ce au evaluat amândoi sau după cele 7 zile. O evaluare trimisă nu mai poate fi modificată. Nu ștergem și nu modificăm evaluări negative; eliminăm doar comentariile ilegale sau contrare acestor Termeni, după o semnalare. Evaluările nu sunt plătite și nu sunt verificate altfel decât prin faptul că provin dintr-o cerere finalizată în Platformă.

Rata de anulare și pauze

Pentru fiecare rol (asker, helper) calculăm rata de anulare pe ultimele 20 de cereri din ultimele 90 de zile, de la minimum 5 cereri. Contează doar anulările din vina ta: renunțarea după acord, neprezentarea, o înțelegere lăsată să expire sau o problemă decisă de SideAsk în defavoarea ta. La 20% primești un avertisment; la 30% rolul respectiv intră automat în pauză 3 zile (7 zile dacă s-a mai întâmplat în ultimele 90 de zile). Primești motivul și data de sfârșit în aplicație și poți contesta decizia la [email protected]; o persoană o analizează.

Cum ordonăm

  • Helperii văd cererile deschise din raza aleasă de ei, ordonate după distanță, apoi după vechime (cele mai noi întâi).
  • Askerul vede ofertele primite ordonate după preț (cel mai mic întâi), apoi după momentul trimiterii.
  • Nimeni nu poate plăti pentru o poziție mai bună.

Bacșiș

După finalizarea unei cereri, askerul poate lăsa opțional un bacșiș, o singură dată, în 7 zile. Bacșișul se plătește cu cardul și ajunge la helper. SideAsk nu reține comision din bacșiș până la valoarea prețului cererii; din partea care depășește prețul cererii reține 20%. Astfel nu încurajăm prețuri mici, cu comision, urmate de adevărata plată sub formă de bacșiș.

13. Siguranță

  • Platforma oferă funcții de siguranță: confirmarea prezenței, butonul SOS, trimiterea traseului unui prieten. Acestea nu înlocuiesc serviciile de urgență: în caz de pericol, sună la 112.
  • Întâlnește-te în locuri sigure, nu împărtăși date de acces (coduri, chei) decât dacă e necesar și raportează orice comportament suspect.
  • SideAsk nu asigură bunurile, serviciile sau persoanele implicate într-o cerere. Fiecare utilizator răspunde pentru propriile acțiuni și, dacă dorește, își încheie propriile asigurări.

14. Conținutul tău

Rămâi titularul conținutului pe care îl publici (texte, fotografii, mesaje, evaluări). Ne acorzi o licență neexclusivă, gratuită, valabilă pe durata existenței conținutului în Platformă, de a-l stoca, afișa celorlalți utilizatori implicați și prelucra tehnic, strict pentru funcționarea Platformei, siguranță și rezolvarea contestațiilor. Garantezi că ai dreptul să publici acel conținut. Platforma, marca SideAsk și elementele ei sunt proprietatea SideAsk.

15. Disponibilitate

Depunem eforturi rezonabile ca Platforma să funcționeze continuu și sigur, dar pot exista întreruperi pentru mentenanță, actualizări sau din cauze în afara controlului nostru (de exemplu, furnizori, rețele de telefonie, forță majoră). Te anunțăm în aplicație despre întreruperile planificate importante.

16. Răspundere

  • SideAsk răspunde pentru funcționarea Platformei și pentru propriile obligații din acești Termeni, conform legii.
  • SideAsk nu răspunde pentru executarea înțelegerii dintre asker și helper (calitatea serviciului, starea sau conformitatea produselor, întârzieri, daune produse de o parte celeilalte), pentru înțelegerile sau plățile făcute în afara Platformei și nici pentru conținutul publicat de utilizatori, în limitele permise de Legea nr. 365/2002 și de Regulamentul (UE) 2022/2065.
  • Față de utilizatorii profesioniști (helperi PFA, întreprinderi individuale sau societăți), în limitele art. 1355 din Codul civil: SideAsk nu răspunde pentru prejudiciile aduse bunurilor din simplă imprudență sau neglijență, nici pentru prejudiciile indirecte sau beneficiul nerealizat (de exemplu, venituri sau clienți pierduți), iar răspunderea sa totală pentru orice alt prejudiciu legat de Platformă este limitată la valoarea comisioanelor plătite de acel utilizator în ultimele 6 luni.
  • Nimic din acești Termeni nu limitează și nu exclude răspunderea SideAsk pentru prejudiciile cauzate cu intenție sau din culpă gravă, pentru vătămarea vieții, integrității corporale sau sănătății și nici drepturile pe care consumatorii le au prin lege și la care nu se poate renunța.

17. Suspendare și încetare

  • Poți închide contul oricând, din aplicație sau de la pagina de ștergere cont, după ce finalizezi cererile active și plățile în curs.
  • Putem suspenda sau închide un cont, cu motivare (secțiunea 11), dacă încalcă legea sau acești Termeni, dacă există un risc pentru siguranța altor utilizatori sau dacă ne-o cere o autoritate. Pentru helperii profesioniști se aplică și termenele de preaviz din Termenii pentru helperi.

18. Modificarea Termenilor

Putem modifica Termenii, de exemplu ca urmare a unor schimbări legale sau ale funcțiilor Platformei. Te anunțăm în aplicație și pe email cu cel puțin 15 zile înainte ca modificările importante să intre în vigoare, cu excepția celor impuse de lege sau necesare urgent pentru siguranță. Dacă nu ești de acord, îți poți închide contul înainte de intrarea lor în vigoare; dacă folosești în continuare Platforma, se aplică Termenii modificați. Versiunea anterioară rămâne disponibilă la cerere.

19. Lege aplicabilă și litigii

Acești Termeni sunt guvernați de legea română. Încercăm să rezolvăm orice nemulțumire amiabil: scrie-ne la [email protected] și îți răspundem în cel mult 30 de zile. Dacă nu ajungem la o soluție, litigiile sunt soluționate de instanțele competente din România; dacă ești consumator, te poți adresa și instanței de la domiciliul tău. Ca consumator, poți apela și la soluționarea alternativă a litigiilor (ANPC – SAL) sau poți depune o reclamație la ANPC.

20. Dispoziții finale

  • Dacă o prevedere din acești Termeni este declarată nulă, celelalte rămân valabile.
  • Faptul că nu ne exercităm un drept nu înseamnă că renunțăm la el.
  • Comunicările ți le trimitem în aplicație sau pe emailul contului.
  • Termenii sunt redactați în limba română; versiunea în engleză, dacă există, este informativă.

21. Contact

Întrebări, semnalări, contestații și punctul unic de contact pentru utilizatori și autorități (Regulamentul (UE) 2022/2065, art. 11–12): [email protected]. Limbi: română, engleză.